Linişti şi nelinişti

Baba Rada, ghicitoarea în bobi din Clejani, are 86 de ani. Nu vrea mai mulţi, spune că i-a ajuns cât a trăit până acum. “Nu mai pot să duc,” zicea ea, deşi în timp ce Damian Drăghici îşi încălzeşte vocea, iar taraful lui îşi acordează instrumentele, baba Rada e cu mâinile slabe şi pârjolite de soarele din vara asta-n aer, aplaudând şi ţipând în gura mare “Haida! Haida!”

E aşezată pe o băncuţă de lemn şi-şi foieşte trunchiul subţiat de ani a dans, în timp ce molfăie o bucată de plăcintă cu mere.

“Bătrâneţea e greu de dus, mămică, e foarte grea bătrâneţea.” O rog să-mi explice de ce îi este atât de greu. “Şi cu treaba, şi să pot să….” Începe să-şi bată-n tâmplă cu degetul uscat şi noduros, de parcă ar încerca să vadă dacă sună a gol. Dă din gură şi zice că nu mai poate, după care-şi vede de ritmul muzicii: “Haida! Haida!” Iar trupul, subţire ca fusul, o zbugheşte când în stânga, când ân dreapta, lustruind lemnul băncii.

“Şi ce vă doare mai mult, că nu mai puteţi să faceţi treabă sau că nu mai merge capul?”, o întreb pe baba Rada.

“Că nu mai pot să fac treabă. Eram vrednică, eram harnică,” zice ea.

“Ce făceaţi cel mai bine?”

“Înainte nu se spăla cu maşina, iar eu eram la o şcoală de meserii şi spălam… uite, cu mânuţele astea. Cu astea, uite.” Şi mi le arată pe rând pe amândouă: “cu asta şi cu asta. Acum nu mai pot să spăl după mine, să mă spăl şi eu, să fac o mâncare…”

“Nu mai puteţi să faceţi mâncare acum?”

“Nu prea, aşa, cum să vă spun… nu mai am plăcere… dar aş mânca.”

“Deci ca să faceţi mâncare nu aveţi plăcere, dar ca să mâncaţi aveţi…”

Râde şugubăţ, arătându-şi dinţii stricaţi şi împuţinaţi, după care trece direct la afaceri. “Cum te cheamă?” “Cristina,” îi răspund. “Cristina, îmi pui şi mie ceva aicea?” şi bate cu degetul în masă, “să am spor şi să ai şi dumneata viaţă cu noroc.”

“Ce să pun?”, fac pe neştiutoarea, deşi la baba Rada nu se duce lumea pentru cursuri de management, ci numai pentru dat în bobi. “Ce te lasă inima,” o scaldă baba Rada, în timp ce gura, acompaniată de palme, îşi vede de “Haida! Haida!”

“Cu banii înainte lucraţi, aşa-i?” şi întind pe masă o hârtie de cinci lei, pregătind cota pentru următorul client care-mi spusese din vreme că n-are decât doi lei în buzunar.

“Doamne ajută!”, se pune baba pe treabă, înşirând pe masă boabele de porumb desprinse de pe ştiuletele din dreapta ei, care arată acum la fel de ştirb ca ea. “Fă o cruce aicea!” porunceşte baba, de parcă toată treaba asta e sfântă, iar ea se subordonează direct Bisericii Ortodoxe şi Prea Fericitului Daniel.

Pun un cant de palmă pe lung, după aia pe lat şi-mi văd de iscodeală: “câţi bobi sunt?”

“Patruzeci,” răspunde, după care se corectează repede: “41!” Se uită la mine dojenitor c-o tot întreb ba de una, ba de alta, iar ea nu-şi poate vedea în tihnă de descântec şi de ghicit. Nu pare deranjată de muzica ce sparge timpanele tuturor, însă orice vorbă de om curios o rupe de conexiunea directă cu inspiraţia şi divinitatea.

“Dar de ce sunt 41 de bobi?”, o-ntreb. “C-aşa au ieşit din pământ!” “Bine, bine, dar cum de-au ieşit fix 41?” “Păi aşa se face!” “Aha”, zic, “deci e la fix!” “Păi?”

Baba Rada se face că-si reia legătura ruptă şi-ntreruptă de atâtea ori, doar că atunci când se întoarce la mine, nu mai ştie cu cine stă de vorbă. “Şi cum te numeşti, mămică?” “Cristina,” îi repet. După care tac o vreme.

Odată restabilită conexiunea, baba Rada se pune serios pe activitatea pe care o prestează, zice ea, de peste 56 de ani. “Din pământ aţi ieşit, din pământ să-mi spuneţi cum aţi ştiut să răsăriţi, să ştiţi de fericirea lu’ Cristina, de iubirea ei, de ce-i cade ei în viaţă şi ce-a fost în viaţa ei.” Baba Rada opreşte descântul şi se uită în ochii mei: “Sunt bătrână rău, mămică.”

“Câţi copii aveţi?” “Am vreo 3.” “Fete toate?” “Ei, trei fete şi-un băiat. Asta-i fata mea,” şi-mi arată cu cotul stâng ghicitoare-n cărţi la care s-a făcut deja coadă.

“Şi-asta aţi făcut toată viaţa, aţi dat în bobi şi-n cărţi?” “Nu, mămică, asta face fata mea. Eu am fost şi femeie de servici la cineva. Şi-am învăţat.”

Urmează o nouă pauză de concentrare, timp în care baba Rada aşează boabele de porumb pe rânduri şi-n grămăjoare de două, trei şi patru boabe. Le trage pe cele care-i rămân într-o parte, le plimbă cu mâna pe masă şi-ncepe: “Da’ de ce eşti limpede, aşa?” “Taci că m-a prins baba,” zic în mintea mea, că numai la ghicit nu m-am dus eu la ea. “Cum adică?” “Puţină bucurie ai.” Asta-i bună!

“Puţină? De ce?”, fac pe nevinovata. “’Hai, că-ţi vine. Îţi vine, îţi vine,” zice baba repede. “Îmi vine?” “Îţi vine, îţi vine. Uite nişte vorbe care-ţi vine.” Hehe, ştie baba!

“Aşa,” o încurajez. “Ai avut o supărare, dar până la urmă soseşte o bucurie la casa dumitale.” “Şi când soseşte?”, mă arăt nerăbdătoare. “La o zi de sărbătoare ai o mare bucurie în casa dumitale.” “Taci c-o fi de Sfântă Marie, că vine Sfânta Maria săptămâna viitoare, ştiţi,” îi turui repede, să-i arăt c-a trecut divinitatea şi pe strada mea. “Te pomeneşti că atunci o fi,” gândesc cu voce tare.

Dinţii babei Rada, ăia care mai sunt la locul lor, ies la iveală: “Lasă, să dea Dumnezeu să fie cu noroc. Înţelegi?”, se prinde baba. Şi, ca să mă liniştească, scoate artileria grea: “Uite, mămicuţă, ai avut un pic de necaz, da-l dai la spate.” Se uită la mine cu coada ochiului. Nu e proastă baba şi-şi dă seama că un client fericit mai pune ceva pe masă, aşa că încearcă să mă îmbuneze. Doar-doar. “De la un drum să te gândeşti că ai o mare bucurie şi-o fericire-n casă. Uite, sunt mai multe persoane. La o zi de sărbătoare ai o mare fericire.” “Ok,” mă arăt mai relaxată.

După un sfânt “Dumnezeu să-ţi ajute!”, baba Rada trece iar la păcătoasele noastre. “Cum aţi ştiut din pământ să răsăriţi, pe cocean să-nfloriţi, fericirea şi viaţa lu…” Iar s-a rupt şirul, aşa că baba se uită la mine neajutorată. “Cristina,” îi repet cu înţelegătoare. “Cristina,” îngână şi ea, în timp ce eu mă gândesc cam ce bobi i-ar trebui babei la vârsta asta ca să nu tot uite numele.

“Să-mi iasă cu bucurie, cu dragoste, că e bine, sănătoasă, cu toată familia,” îi cere baba coceanului care-a zămislit cele 41 de boabe. “Fii atentă,” imi spune după ce înşiră boabele de porumb exact în aceeaşi formaţie ca la tura precedentă de ghicit. În timpul ăsta, un bob o ia la vale, pe masă.

“Taci, că fuge bucuria de mine,” spun. “Nu, nu, vine, vine,” mă contrazice baba Rada, deşi bobul era gata, gata să pice de pe masă. “Uite… şi nişte vorbe bune.” După care îmi pică ceva cu totul nou: “la o sărbătoare mare ai o mare fericire! Uite, vorbe bune ai în casă. La o sărbătoare mare intră fericirea-n casă. La o sărbătoare, ţine minte: ai o mare fericire şi bucurie.”

Sesiunea de citit în bobi se încheie, îi spun săru-mâna ghicitoarei a cărei măiestrie a pus bobii pe fugă, mă ridic şi plec.

“Ce ţi-a zis?”, mă întreabă o prietenă. “O să vezi pe blog,” îi răspund.

* * *

Notă: după porţia mea de ghicit am discutat cu alţi doi clienţi de-ai babei Rada, Sabina şi Matei. Sabina i-a dat babei 25 de lei, Matei numai 2 lei.

Baba Rada i-a prezis Sabinei un drum lung şi că o să călătorească. Nu a fost atentă dacă i s-a prezis c-o să se mărite într-o zi de sărbătoare sau dacă-ntr-o zi de sărbătoare o să primească o veste mare şi bună, dar Sabina a reţinut că viitorul soţ o să fie un băiat de verde.

Lui Matei, în schimb, baba Rada i-a spus c-o să se însoare într-o zi de sărbătoare, c-o să fie fericit şi iubit de toată lumea. “Bugetul pentru ghicitul în bobi depinde de ce destin vrei. Dacă dai peste 50 de lei, ai fericirea garantată,” spune el.