Linişti şi nelinişti

Aș vrea să ocolesc belelele / Cum face soarele cu stelele… 

E a doua zi de Paște, iar ceasul abia a trecut de ora 10. La intrarea în hotel, în fața ușilor celor două lifturi, amândouă blocate, se desfășoară un interviu. Tânărul candidat, absolvent al unei facultăți din Sibiu după cum mărturisește, are planuri de viitor. În fața sa are o la fel de tânără conducătoare de hotel care, din când în când, încearcă să-l ajute atunci când nu-și găsește cuvintele.

De la barul situat în celălalt capăt al holului răsună melodia Annei Tatangelo:

Cântecul, plăcut atunci când e ascultat o dată – de două ori, i-a exasperat în ultimele șase zile pe clienții hotelului. A fost rulat oră de oră, de dimineață, de la micul dejun, până seara la cină. Iar dacă tânărul va trece cu bine de interviu, n-ar fi exclus să-l auziți fredonând obsesiv prin hotel: Crudeli. Bastardi.

* * *

N-am mai fost la Marea noastră Neagră de câțiva ani. Ultimele experiențe au fost dureroase și am preferat să trec granița la bulgari.

Anul acesta, însă, am făcut o super afacere: dintre șase zile la bulgari, casă-masă-servicii bune-peisaj-liniște-calm-relaxare-totul pentru 250 de euro și șase zile la români, casă-masă-Anna Tatangelo-babalâci-nămol/pământ-Anna Tatangelo-miros de hazna-Anna Tatangelo-dezinteres-Anna Tatangelo-totul pentru 450 de euro am ales varianta cea mai păguboasă.

Fericirea mea, la naiba. Pleacă!…

* * *

În luna martie, atunci când am început să caut oferte pe booking.com pentru vacanța de 1 mai și Paște, dădeam tot timpul peste hotelul Afrodita. O explicație ar fi că se află aproape de granița cu bulgarii; alta că, pe o rază de 20 km, numeri hotelurile de 4 stele pe degetele de la o mână. Dar cam la atât se rezumă legătura dintre condițiile și serviciile oferite la Afrodita cu cele dintr-un hotel similar de la bulgari.

Aruncați o privire la hotelul acesta din Nessebar sau la acesta din Balcic. Aș putea pune zeci de link-uri cu hotelurile din Albena sau Sunny Beach. Pentru managerii hotelului Afrodita ar fi în zadar; nu și pentru cei care citesc aceste rânduri.

Datele disponibile pe site-ul Eurostat arată că la capitolul intensitate turistică (‘tourism intensity’ sau numărul nopților de cazare înregistrate anual, în sezonul de vârf, pe km²) Bulgaria stătea în 2011 de trei ori mai bine decât România: 2 532 000 (în creștere cu aproape 16% față de 2010) pentru Bulgaria față de 840 000 (o creștere de numai 11% față de 2010) pentru România.

Cifrele nu arată încurajator nici la capitolul ‘număr de paturi din unitățile de cazare’: 242 000 în Bulgaria (țară cu o suprafață de 111 km²) și 249 000 în România (238 km²). Și credeți-mă: paturile din Bulgaria sunt și mari, și confortabile.

Am pierdut în viață multe… 

* * *

La piscina hotelului Afrodita au început să se adune turiștii. Dacă te uiți în calendar, ar trebui să plouă, să bată vântul, iar în aer să fie în jur de 15-17 grade. Dar ziua de 30 aprilie de anul acesta contrazice orice normă meteorologică: nu e pic de nor pe cer, sunt 23 de grade în aer, iar marea freamătă doar la raidurile pescărușilor.

Un buldozer împrăștie bolovanii și praful, semn că 1 mai e cu adevărat ziua celor puțini ce mai muncesc. Gurile rele spun că la hotelul de alături se lucrează deja de un an, că turiștii s-au plâns și în 2012 de zgomot și de praf. Informația e clasificată, altfel cine-ar mai face rezervări la un hotel lângă care se sparge și se sapă cât e nevoia omului de odihnă de mare?!

Tot de la radio șanț aflu și că fosta terasă, pe care o sparg acum cu spirit de stahanovist muncitorii adunați de pe dulcile plaiuri moldovenești, va fi transformată într-o pistă de elicopter.

Și, de parcă praful și înjurăturile camaraderești ale spărgătorilor de betoane n-ar fi de ajuns, mai aduce și vântul câte-un damf de hazna.

Dan, un poolboy politicos și serviabil, nu știe de unde vine mirosul. “Nu simt, miroase a ceva?” Și eu, și alți clienți de primprejur ne fluturăm nasurile-n vânt. “Dar pute rău… Phua…”

De va veni la tine vântul…

* * *

Restaurantul hotelului Afrodita se deschide la ora 08:00, însă cei care ies la piscină ca să prindă ultravioletele sănătoase de la 6 sau 7 dimineața văd deja forfota pregătirilor pentru micul dejun și o ascultă, alături de ospătari și picoli, pe faimoasa deja Anna Tatangelo. Crudeli. Bastardi.

Nu trec decât 55 de minute și CD-ul cu Anna Tatangelo o ia de la capăt. Crudeli. Bastardi.

Una câte una, farfuriile se golesc, iar ceștile de cafea se îndreaptă spre espressor pentru refill în ritmul calibrat de Anna Tatangelo. Crudeli. Bastardi.

Este ora 09:30, iar micul dejun se apropie de final. Dar nu și Anna Tatangelo. Crudeli. Bastardi.

Mai trece o oră. Și încă una. Trupurile încinse de soare se întorc de pe burtă pe spate și de pe spate pe burtă. Cei care stau în picioare se leagănă în aceleași acorduri ale Annei Tatangelo. Crudeli. Bastardi.

Prânzul este servit pe melodia deja cunoscută. Iar cina festivă, la care ne vom bucura – cică! – de Dinu Maxer și a lui Deea – este deschisă de… Evident! Anna Tatangelo. Crudeli. Bastardi.

Sfârșit de săptămână. Nebunii se adună și pleacă toți cu mine-n fruntea lor…

* * *

Dacă aș spune că totul a fost negru, aș minți. Dan, băiatul de la piscină, sau Alin, un ospătar care nu se lasă până nu te convinge să mai guști o dată din ciorba de burtă, sunt doar două exemple. Aș mai trece-o pe listă și pe Elisabeta de la recepție. Cu rezerve, dar biata fata încearcă să te facă să te simți bine. Ba chiar și pe Laura, cu condiția să afle cine e managerul și să nu-i fie frică să-i rostească numele. Tot la restaurant mai este un ospătar, singurul cu ochelari, politicos și care are grijă tot timpul să nu-ți lipsească ceva.

Mâncarea de la restaurant – mai puțin micul dejun – este și ea bună, chiar dacă nesărată (eu mănânc nesărat, deci pentru mine a fost perfect).

Problemele majore, însă, țin de:

1 – siguranță. Întâmplarea a făcut ca într-una din zile să mă întorc să iau ceva din cameră și am găsit ușa deschisă. Camerista o lăsase așa pentru că, a pretins ea, se descărcase cartela. Cum pe hol mișunau tot felul de instalatori, nu mi s-a părut deloc în regulă. Pe de altă parte, camera nu este prevăzută cu safebox.

2 – condițiile din cameră. Patul e jalnic, arcurile unei saltele chinuite de zeci de ani intrându-ți în coaste. Fridigerul face orice, numai de răcit nu răcește. Prizele nu sunt suficiente și trebuie să alegi între a ține în priză frigiderul, televizorul sau telefonul, eventual vreun încărcător sau altceva ce merge cu curent.

3 – lifturile. Se strică și se strică des. Dacă stați la etajele 4 sau 5 și aveți de cărat bagaje, mai bine dați o fugă la bulgari.

4 – micul dejun. Dacă mâncați zilnic chifteluțe, cârnați, ochiuri sau omletă, cremwurști și mezeluri, atunci veți fi mulțumiți. Eu nu consum frecvent așa ceva, iar opțiunile sunt destul de limitate. Fructe proaspete (kiwi, portocale și grapefruit) am văzut într-o singură zi, dar și așa fructele de kiwi erau trecute și nu se puteau mânca. Iaurtul era deja turnat în pahare (nici nu vreau să mă gândesc din ce găleată), ca să prăjești pâine așteptai o veșnicie, iar espressor-ul se strica la fiecare a zecea cafea.

5 – Anna Tatangelo. Managerii de la hotel au decis să colaboreze cu un impresar de reputație locală. O să-l vedeți, de altfel, pe omul care promovează muzica românească (sic!), mai precis pe o mână de participanți la Masterchef. Glumesc, au fost la X Factor, dar după cum cântă copiii ăia, sigur s-ar fi calificat la Masterchef. Dacă ajungeți la Afrodita și vă plângeți de muzica enervantă, o să-l vedeți pe domnul impresar luându-și laptopul la subraț și plecând cu el spre liftul la ușa căruia managerul hotelului organizează interviurile.

* * *

E a doua zi de Paște. M-am întors acasă și mă pregătesc pentru o nouă zi de muncă. Între timp, citesc comentariile făcute de niște prieteni la o postare de-a mea pe Facebook: “Iartă-mă, Doamne, că după 5 ani de zile m-am întors la litoralul românesc. Mă căiesc amarnic și mă rog să nu-mi poruncești să mai vin vreodată. Cum se spune “amin” în bulgară?”

* La mine au trecut cel puțin 14 ani și nu mai calc pe’acolo decât dacă mă vor plăti

* Nici plătită nu mai merg acolo!! Și la mine sunt peste 15 ani de când am făcut așa o greșală. Ce-ți veni??

* Eu am păcătuit anul trecut, am fost 4 zile la Mangalia și am zis că nu mai fac…

Alo, Bastardi, se aude?