Linişti şi nelinişti

Facebook, Twitter, LinkedIn, Messenger, HootSuite, WhatsApp, Viber, Skype, BBM, FireChat, MagicJack, webmail. Toate aceste aplicații sunt instalate pe telefonul meu. Sunt zile, puține, ce-i drept, în care le folosesc pe toate. Pe toate! Plus că, dintre app-urile enumerate, sunt câteva la care nu renunț nici măcar în concediu.

Ștefan, în schimb, nu mai vrea să audă de ele. Nu vrea să știe în ce zi a săptămânii se trezește, nu vrea să mănânce la oră fixă, nu-l interesează cine-l sună ori cine l-a tag-uit pe Facebook, ce scrie în emailurile care-i intră pe telefon, deși notificările nu contenesc. Tot ce-și dorește este să lenevească și să citească din volumul pe a cărei copertă stă scris ‘CARTE’. Vacanța de vară este singura perioadă din an în care își permite luxul de a nu depinde de nimeni și de nimic, de a alege ce face, dacă are chef să facă ceva.

Așa începe Jocul de-a vacanța, adaptarea după textul lui Mihail Sebastian montată la Teatrul de Comedie de regizorul Dragoș Alexandru Mușoiu.

* * *

“Acum, prin tehnologie, poți fi în mai multe locuri în același timp… Cu alte cuvinte, unde ești când stai în garsoniera ta, pe canapeaua ta, pe pagina ta de Facebook? Noi parcă ne risipim energia, fiind în mai multe locuri, și nu reușim să trăim prezentul,” spune Mușoiu într-un interviu pentru Yorick.

Prezentul din spectacol se joacă pe mai multe planuri. În primul rând, pe peretele din fundal, pe care sunt proiectate peisaje și printscreen-uri. Peretele (wallul) este noua ancoră cufundată într-o realitate compusă, fizică plus virtuală. Acea realitate de care se teme Ștefan, dar de care – culmea! – domnul Bogoiu nu se poate desprinde. De ce culmea? Pentru că te-ai aștepta ca cei interesați de acum-și-aici să fie mai degrabă tinerii, nicidecum cei care au strâns în portofoliul vârstei câteva zeci de primăveri.

Al doilea prezent este trăit în spațiul din mijlocul scenei. Este spațiul lenei, al separării acțiunii de inacțiune, spațiul în care viața alertă își reduce ritmul pentru a lăsa loc răgazului, reflectării, simțurilor tactile și emoțiilor.

Al treilea prezent este redat pe restul scenei care devine drumul îngust pe care personajele aleargă după timp sau fug unele de altele. Sau unele după altele. Sau unele din cauza celorlalte.

Cel din urmă prezent se joacă la limita dintre scenă și sală, în spațiul aparent liber în care vibrează telefoanele mobile puse pe silent, în care trosnesc reflectoarele încinse, în care se foiesc pe scaune ori râd ori vorbesc între ei spectatorii.

Sunt câteva lucruri care mi-au plăcut mult în spectacolul lui Dragoș Mușoiu:

• soluția regizorală mi s-a părut bine adaptată la contextul actual și răspunde atât așteptărilor noilor generații, cât și nevoii de upgradare a publicului tradițional de teatru;
• jocul vocilor. În spectacol există un dialog al surzilor care se petrece pe parcursul câtorva minute și care ar putea deveni viral pe Internet. Nu vreau să-l dezvălui, dar este o soluție foarte bună de redare a modului în care aleg să comunice unii oameni atunci când niciunul dintre partenerii de conversație nu este dispus să asculte;
• Miți și cu Piți. Regizorul a ales să surprindă în spectacol și cuplul pe care îl adoră tot românul: cocalarul însoțit de pițipoanca lui. Cocalarul are ghete de scai și șapcă cu sclipici, pantaloni cu turul lăsat, are tatuaje, lanțuri și fermoare și un chip chic-neras. Vorbește atât de tare la telefonul îmbrăcat într-o husă cu cristale Swarovski încât să-l audă toți prietenii lui de pe Facebook și YouTube. După ce termină de băut, își aruncă doza de Cola pe unde apucă. Curățenia e problema autorităților, nu a lui. Pițipoanca e și ea decupată din autohton: e îmbrăcată în negru, hainele-s mulate toate, decolteul generos, gene-i sunt lungi și pleoapele la fel de lucioase ca ghetele consortului. Unghiile sunt asortate cu veșmintele cu accente deloc subtile de fuchsia, iar pe pantalonii skinny se observă de la o poștă logo-ul unui brand arhicunoscut: Selfie.

Tema muzicală My favourite Things din Sunetul muzicii te transportă din prezentul nebun în zona de destindere, iar insula de liniște, deși remodelată de scenografa Adeline Andreea Bădesc, urmărește întrucâtva atmosfera de dinainte de culcare din filmul care i-a încântat copilăria actualului domn Bogoiu.

Jocul de-a vacanța de la Teatrul de Comedie este o comedie onestă, curată, nepretențioasă, în care publicul, indiferent de generație și de profilul social, se recunoaște.

Distribuție: Florentina Năstase (Corina), Alexandru Bogdan (Ștefan), Florin Dobrovici (domnul Bogoiu), Smaranda Caragea (madame Vintilă), Dan Baltag (Jeff), Vladimir Purdel (un călător), Ana Bianca Popescu (nevasta călătorului).

Durata spectacolului: 1h 50 min (fără pauză). Preț bilet: 33 lei.

Fotografia este preluată, cu mulțumiri, de pe site-ul Teatrului de Comedie.