Linişti şi nelinişti

Sunt undeva, într-un oraș sărăcuț. În centru parcă. Un autobuz vechi, ruginit, cu cauciucurile sparte este parcat lângă un maidan plin de oameni. Și aproape de-un stâlp.

Nu știu ce caut acolo, nici cum am ajuns, nici ce-am de făcut. Pășesc pe iarbă și mă uit mirată la minunea de autobuz.

Cine naiba ar mai merge cu așa ceva?, mă-ntreb în sinea mea.

La un moment dat, apar lângă mine doi tipi, în cămașă amândoi și, din senin, își scot pistoalele și-ncep să tragă. Unul mi se pare cunoscut; fața lui, de fapt, îmi spune ceva, așa că vorbesc cu el.

Ce-aveți, domne, ce v-a apucat?

Păi tu nu vezi?, zice.

Ce să văd, frate? Unde să văd?

Uite – și-mi arată cu pistolul unde să mă uit.

Ar trebui să întorc capul, dar ăștia trag ca demenții.

Mor dracului ca proasta pe-aici și caut cu ochii un loc în care să mă retrag în siguranță.

Lumea de pe maidan o luase deja la fugă în sus, pe strada principală. S-o iau după ei n-ar fi o idee bună, aș putea fi împușcată și eu dacă se trage în masă.

Mai bine o iau pe străduțele laterale. Tot în sus, unde se duc și ei, dar departe de mulțime. În spatele unor case dărăpănate văd o uliță, așa că fug într-acolo.

În mijlocul străduței tronau niște vaci de toată frumusețea. Umpluseră strada umbrită de ziduri și nu lăsaseră liber niciun petec de drum.

Hai frumoaselor, c-avem treabă. Și alerg înspre ele.

Două m-au văzut și s-au ridicat. Agale, dar s-au ridicat. Am fugit printre ele și odată ajunsă în capul străzii am văzut că tot la drumul principal ajung.

Ce mama dracului caut eu aici? Mai sunt și singură.

Strada urcă și e plină de magazine, toate înșirate pe partea dreaptă. Pe stânga e o biserică, cu o curte mare și-o iarbă verde, tunsă englezește.

În toate magazinele se vând pantofi. Tot trotuarul e plin de cutii de pantofi, urcate stivă pe mese. Modele diferite, multe din piele întoarsă. Toți pantofii sunt negri.

Or avea și 40? 

Alerg ca nebuna tot cu ochii la pantofi, când îmi vine în minte visul ăla de astănoapte, cu avionul care s-a prăbușit. Mare avion, domne, mare. De cursă lungă. Mi-aduc aminte c-a picat peste hotel; știu că fugeam și-atunci de mâncam pământul, numai să nu-mi pice o roată sau bucăți de fuzelaj în cap.

Tin… tin… tin…

Hai, ia telefonul, e șapte jumate. Ce-ai visat?