Linişti şi nelinişti

Înainte de a intra cu copilul de cinci ani în sală, Daniel D. era emoţionat şi speriat pentru că nu ştia ce înseamnă evaluarea psihosomatică a preşcolarilor. Fetiţa lui, pe care abia o luase de la grădiniţă, era obosită şi voia să meargă acasă, să se culce. Când a ieşit de la evaluare, Daniel D. avea în mână fişa cu acceptul pentru înscrierea în grupa 0, iar fetiţa – care abia aştepta lecţia de balet de după somn – a pierdut 15% din scorul total pentru că nu a identificat vizual anotimpurile şi nu a ştiut să enumere zilele săptămânii.

Probabil că şi Daniel D., şi ceilalţi părinţi ar fi fost mult mai liniştiţi dacă li s-ar fi spus din timp, simplu şi pe întelesul lor, în ce constă o evaluare psihosomatică. Altfel, singura resursă la îndemâna tuturor rămâne Dicţionarul Explicativ al Limbii Române a cărui definiţie numai linişte nu aduce în sufletul părinţilor:

PSIHOSOMÁTIC, -Ă, psihosomatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină medicală care studiază originea psihică a unor boli și folosirea mijloacelor psihologice în terapia lor. 2. Adj. De psihosomatică (1). – Din fr. psychosomatique.

Conform estimărilor Ministerului Educaţiei, la nivel naţional sunt 200.000 de copii şi de două ori mai mulţi părinţi care au trecut prin aceleaşi emoţii ca Daniel D. “Obiectivul acestei evaluări, efectuate de specialişti în cadrul a 775 de centre pentru evaluarea psihosomatică, este acela de a atesta pregătirea copiilor pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare”, precizează reprezentanţii MECTS, neputând să spună şi câţi psihologi participă la testarea naţională.

Îi numără, în schimb, secretara Colegiului Psihologilor din România: la 29 februarie 2012, deţineau aviz de liberă practică în psihologia educaţională 1395 de psihologi, cărora li se adaugă 641 de specialişti în psihopedagogie specială.

Numai că, subliniază prof. dr. Adrian Opre, Preşedintele Comisiei de psihologie educaţională, consiliere şcolară şi vocaţională a Colegiului Psihologilor, “din datele pe care le avem, în sistemul de învăţământ există încă psihologi neatestaţi de către Colegiu. În plus, din nefericire, în practică am constatat adesea că şi alte persoane se implică în evaluarea psihologică.”

Teoria lui este confirmată de două ori. În primul rând, de Articolul 7, alineatul 2 al Ordinului Ministerului Educaţiei nr 3064 / 19 ianuarie 2012, conform căruia “în evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor va fi implicat personalul de specialitate al CJRAE / CMBRAE, personal de specialitate din alte instituţii / unităţi, precum şi medici şcolari sau medici de familie, după caz.”

Apoi, de un calcul pur aritmetic: 200 000 de copii au trebuit evaluaţi la nivel naţional în 8 zile (din intervalul legal 20-29 februarie am scăzut zilele de sâmbătă şi duminică) de 1395 de psihologi cu aviz de liberă practică.  Cu alte cuvinte, fiecare psiholog atestat ar fi avut de evaluat zilnic 18 copii.

În acelaşi timp, un psiholog care a colaborat la evaluarea fişelor de evaluare şi care a participat şi la testarea în sine afirmă, sub protecţia anonimatului, că evaluarea ar fi putut fi făcută şi de cadre didactice cu o oarecare experienţă profesională şi cu cunoştinţe solide de pedagogie, nu exclusiv de psihologi, pentru că în spatele noţiunii de “evaluare psihosomatică” nu se ascunde decât o banală testare a aptitudinilor pentru şcolaritate. Altfel spus, se doreşte a se vedea cât este copilul de pregătit să acumuleze cunoştinţe noi şi cât este de sociabil.

Punctul de vedere este susţinut şi de Luminiţa Costache, specialist în politici sociale în cadrul Biroului UNICEF România, care consideră că Ministerul Educaţiei a folosit o asociere nefericită de termeni pe care, apoi, nu i-a explicat suficient.

Dar profesorul Opre mai pune accent pe câteva lucruri: bateriile de teste trebuie să fie etalonate pe populaţia din România, să fie avizate de Colegiul Psihologilor, iar psihologii care le utilizează trebuie să facă dovada deţinerii licenţei şi, implicit, a cursului de utilizare a probelor. “În vederea evaluării unui copil de vârstă preşcolară, utilizând o baterie de teste standardizate şi respectând cerinţele invocate mai sus, recomandăm să se acorde 40-50 de minute, în extremis minim 30 de minute.”

Din modelul de fişă pus la dispoziţie de Ministerul Educaţiei reiese că au fost evaluate funcţiile cognitive (atenţie, memorie, limbaj-comunicare şi competenţe matematice), motricitatea şi competenţele sociale şi emoţionale. Printre altele, copilul trebuia urmărit dacă se concentrează la activitate minim 20 de minute. Daniel D. spune că nu a cronometrat exact, dar apreciază că a stat cu fetiţa aproape 20 de minute într-o sală de clasă în care erau cinci mese, iar la fiecare dintre ele câte un copil şi câte doi evaluatori.

În aceste condiţii, şi Daniel D., şi E.D., o mamă care a refuzat să-şi evalueze copilul pentru că nu a înţeles de ce este nevoie de 20 de minute de întrebări şi ce se evaluează la un copil de 5 ani atunci când este întrebat care este sinonimul cuvântului creion, ridică aceeaşi problemă: de ce nu poate fi contestat rezultatul evaluării? Pentru că acelaşi articol 7 al Ordinului deja amintit, are şi un alineat 5 conform căruia “rezultatul evaluării nu poate fi contestat.”

În luna septembrie, fetiţa lui Daniel D. se va duce la grupa zero, ştiind că scorul ei la evaluare, indiferent cum s-o fi chemat aceasta, a fost de 85%. Alţi copii vor intra în clasa I având la dosar un rezultat, bun sau mai puţin bun, care nu a putut fi contestat. Chiar dacă vor ţine minte că au fost evaluaţi, nu toţi copiii vor înţelege de ce unii dintre ei au ajuns în clasa I, iar alţii la grupa pregătitoare.

Odată intraţi la şcoală, unii copii ar putea râde de cei care au pierdut un an din viaţă doar pentru că nu s-au putut concentra într-o sală în care alţi patru copii erau evaluaţi de opt specialişti, iar discuţiile erau urmărite de cel puţin încă patru părinţi.

Abia atunci, lipsa de competenţe de comunicare sau excesul de motricitate i-ar putea determina pe copii să reacţioneze într-un mod neadecvat şi neprevăzut de specialiştii care fie n-au avut timpul necesar, fie n-au avut competenţele legale pentru a efectua o evaluare corectă şi completă.