Linişti şi nelinişti

Vecinul meu, colonelul Mihăilă s-a trezit, pare-se, cu noaptea-n cap şi cu un scop precis: să-şi privească soţia cum se trezeşte şi să-i pună alături, în pat, buchetul uriaş de gladiole.

Sunt căsătoriţi de o eternitate – doar eu îi ştiu de 40 de ani -, dar abia de câţiva ani încoace înţeleg cât de mult îşi iubeşte domnul Mihăilă soţia. În urmă cu vreo 15 ani, doamna Mihailă a făcut un atac cerebral masiv şi de atunci a rămas cu o paralizie oribilă. Bolboroseşte câteva cuvinte pe care doar soţul cred că le-nţelege, nu merge decât susţinută, iar de vreo doi ani nici nu cred c-a mai ieşit din casă. Domnul Mihăilă, însă, nu se lasă: o spală, îi găteşte, tot el face curat prin casă, ba – din când în când – îl mai văd coborând cu sufertaşele pline la nepoata care stă în acelaşi bloc cu noi.

“Bună dimineaţa”, îi spun în timp ce trec pe lângă el. “La mulţi ani!”

“Săru-mâna, doamna Cristina”, răspunde, făcând un pas în spate şi ascunzându-se în spatele buchetului uriaş. “Săru-mâna.”

* * *

De când m-am mutat înapoi, în casa părintească, am remarcat cât de curat este sectorul 1. Nu există zi fără ca Romprest să nu treacă măcar de două ori să ridice gunoiul – maşinile lor patrulează dimineaţa şi seara pentru a strânge urmele menajere de emancipare urbană; iar măturătorii sunt peste tot, pe bulevarde sau pe străzi înguste şi-nfundate, culegând în benele lor mobile tot ceea ce locuitorii civilizaţi au aruncat din fuga maşinii sau din mâinile prea-pline.

Astăzi, însă, am constatat şi că oamenii de la Romprest au bun simţ. Unul dintre măturători abia se zărea dintr-un nor gros şi gras de praf, iscat de propriul instrument de lucru. Indiferent pe unde-aş fi luat-o, tot n-aş fi scăpat de colbul răzvrătit. Lucru înţeles şi de omul care muncea, ca şi mine, într-o zi de sărbătoare şi care, pentru câteva minute, s-a oprit şi s-a tras într-o margine de trotuar.

“Îmi pare rău, n-am ce să fac”, s-a scuzat neputincios.

“Nu-i bai, doar vă faceţi treaba”, i-am răspuns din altă margine de drum, zâmbindu-i politicos.

“Zi bună”, îl mai aud în urmă, pierzându-l în alt nor, din acelaşi praf, în aceeaşi zi nelucrătoare.