Linişti şi nelinişti

Rich Smith se recomandă pe Twitter ca fiind jucător la bursă. În viața de zi cu zi, este pensionar și trăiește într-o zonă rurală din Indiana. Scrie în mod frecvent despre investiții și economie pentru Motley Fool, Yahoo!Finance, Creditcarchaser.com, Slickdeals.net sau DailyFinance (portal susținut de Aol) și colaborează cu posturile de radio NPR și Sirius XM.

Într-unul dintre articolele sale, Rich spune că atunci când o companie minte, e dată în judecată, iar instinctul îi determină pe investitori să ia două tipuri de decizii. În primul rând, se întorc ei înșiși împotriva companiei. Adică o dau și ei în judecată. Apoi, își vând acțiunile pentru ca atunci când compania va pierde procesul, să nu mai dețină părți. Astfel, ei nu mai au obligația de a plăti pierderile.

Un studiu efectuat în 2014 la cererea US Chamber of Commerce arată că pierderile anuale înregistrate de acționari imediat după anunțarea unui proces împotriva unei companii se ridică la 39 de miliarde de dolari. În cazul în care procesele sunt câștigate, compensațiile primite de investitori nu depășesc 5 miliarde de dolari. Cu alte cuvinte, pentru fiecare 8 dolari plătiți pentru un proces se câștigă un dolar.

Din decembrie 1995, când Congresul american a adoptat PSLRA (Private Securities Litigation Reform Act), care ar fi trebuit să prevină darea abuzivă în judecată a companiilor de către proprii investitori, pierderile cumulate ale acționarilor au depășit 700 de miliarde de dolari. Doar prin deprecierea acțiunilor. În aceeași perioadă, sumele primite drept compensații după câștigarea unor astfel de procese, inclusiv cele aflate încă pe rol, au ajuns cu greu la 90 de miliarde de dolari.

Având în vedere că urmează o perioadă în care companiile cu peste 500 de angajați ar trebui să înceapă să se pregătească pentru transpunerea Directivei 95/2015, vreau să amintesc încă o dată că orice informație făcută publică de o companie are consecințe. Atunci când ea este mincinoasă ori atunci când sunt omise detalii care ar putea influența decizia de cumpărare sau de investire, efectele sunt greu de suportat.

* * *

În 1995, Nike a intrat în atenția opiniei publice printr-o serie de acuzații care vizau impactul social pe care producătorul de materiale și echipamente sportive îl avea prin intermediul celor 900 de fabrici deținute din 51 țări, unități în care lucrau peste 600.000 de angajați. Acuzațiile se refereau în special la condițiile de muncă din Asia de Sud-Est. Nu a trecut mult și militanții au început să îndemne la boicotarea produselor și la alte demersuri împotriva Nike.

Pentru a scăpa de acuzații, compania a decis să angajeze pe post de consultant independent un politician, fost congressman și reprezentant al SUA la ONU, Andrew Young. Acesta a analizat activitatea companiei și a decis că acuzațiile erau în mare măsură false. Evident, rezultatul investigației a fost folosit de Nike în cadrul unei campanii de comunicare, în care au fost formulate declarații de tot felul, inclusiv “prin investițiile noastre, producem un impact economic substanțial și oferim beneficii angajaților noștri, asigurându-ne că aceștia sunt plătiți și tratați corect.” Niciuna dintre declarații nu a fost inclusă în mesajele de marketing, cele care ar fi trebuit să-i convingă pe consumatori să cumpere produsele Nike.

Cu toate acestea, californianul Marc Kasky a dat compania în judecată în baza ULC și FAL (California’s Unfair Competition Law, respectiv False Advertising Law), acuzând-o că a mințit în privința condițiilor de lucru din unitățile din Asia de Sud-Est în care se fabricau produsele Nike.

Litigiul cu Kasky s-a rezolvat în afara sălii de judecată, însă cazul a ajuns la Curtea Supremă din California care s-a văzut nevoită să definească mai clar conceptul de discurs comercial. Asta pentru că acest tip de discurs este, conform legislației americane, menit a conduce prin natura sa economică la obținerea de profit. Tribunalul a hotărât că mesajul comercial este creat pentru a convinge un public țintă să ia o decizie de cumpărare. (Curtea Supremă a Statelor Unite definește discursul comercial ca acel tip de mesaj care propune o tranzacție comercială.)

* * *

În septembrie 2008, patru fonduri de pensii anunțau că vor da în judecată Bank of America (BoA) și Merrill Lynch din cauza unei presupuse fraude. Pentru că cele două părți în litigiu nu au ajuns la nicio înțelegere, cazul a ajuns în instanță, iar procesul s-a încheiat prin obligarea BoA și Merrill la plata unei sume de 20 de ori mai mică față de valoarea tranzacției.

Conform autorităților americane, BoA și Merrill au încălcat legislația privind înregistrările contabile printr-o serie de declarații false și au omis o serie informații deosebit de relevante. Printre acestea, se numărau:

• plătirea de către Merrill a unor prime în valoare de 5,8 miliarde de dolari. Beneficiarii ar fi fost membrii conducerii și angajații, în condițiile în care Merrill nu o ducea prea bine.
• ascunderea de către Merrill a unor pierderi care depășeau 15 miliarde de dolari. Pierderile respective au fost înregistrate în numai două luni ale lui 2008: octombrie (7,5 miliarde) și noiembrie (5,8 miliarde).
• ascunderea de către BoA a unor pierderi masive care au provocat dezbateri aprinse în cadrul Board-ului, dezbateri care ar fi putut influența votul în cazul unei posibile preluări a Merrill de către BoA.
• nu în ultimul rând, infuzia de capital de 20 de miliarde de dolari plus garanția guvernamentală de 118 miliarde pe care BoA le-ar fi primit dacă ar fi fuzionat cu Merrill.

Negocierile privind fuziunea au fost purtate pe ascuns de șefii celor doi coloși: John Thain (Merrill Lynch) și Michael Lewis (BoA). În ianuarie 2009, însă, atunci când s-a încheiat fuziunea, acționarii nu știau că pierderea estimată de Merrill pentru trimestrul IV al lui 2008 depășea 21 de miliarde de dolari. Când s-au aflat dedesubturile înțelegerii, valoarea acțiunilor a scăzut de la 12,99 la 5,1 dolari. În numai 11 zile.

Procesul s-a încheiat la sfârșitul anului trecut, iar suma decisă de tribunal pentru a fi distribuită este mai mică de 2,5 miliarde de dolari. Astăzi, valoarea unei acțiuni BoA este de 13,48 dolari.

* * *

Reuters a anunțat astăzi că aproape 300 de investitori instituționali din întreaga lume au dat în judecată grupul Volkswagen. Suma cerută de ei depășește 3 miliarde de euro (3,6 miliarde de dolari), iar plângerea a fost depusă luni, 14 martie, la tribunalul regional din Braunschweig.

Casa de avocatură care a depus plângerea a apelat la o procedură acceptată în Germania, care se bazează pe decizii judecătorești favorabile investitorilor individuali ce sunt apoi folosite ca model pentru stabilirea prejudiciilor altor investitori afectați în egală măsură.