Consultanta, Mediu, Neliniști, Raportare nefinanciara, Stakeholders, Sustainability, Sustenabilitate

Cele mai bune rapoarte nefinanciare din lume

CorporateRegister.com a ajuns la cea de-a zecea ediție a singurei competiții internaționale a celor mai bune rapoarte de responsabilitate corporativă sau de sustenabilitate din lume.

Concursul este deschis și de această dată votului specialiștilor, care trebuie să aleagă cele mai bune cinci rapoarte înscrise într-una din cele două categorii mari de jurizare:

Organizație și tipul de raport

  • cel mai bun raport
  • cel mai bun raport elaborat pentru prima dată de o organizație
  • cel mai bun raport integrat

Transparență

  • cel mai bun raport din perspectiva modului în care sunt detaliate emisiile de carbon
  • creativitate în comunicare
  • inovare în modul de raportare
  • relevanță / materialitate
  • transparență și onestitate
  • credibilitate prin verificare

Organizatorul a făcut deja o selecție, astfel încât în fiecare dintre cele nouă sub-categorii sunt propuse șapte, maxim zece rapoarte.

Pentru că transparentizarea este reglementată și a devenit cerință obligatorie și în România, lecturarea unor astfel de documente poate fi un exercițiu bun atât pentru cei aflați la început de drum, cât și pentru cei relativ avansați, care pot face o comparație onestă între nivelul la care a ajuns procesul de raportare de CSR / sustenabilitate pe plan mondial și cel din România.

Pentru a descoperi cum puteți elabora rapoarte care pot fi înscrise în competiția CorporateRegister, nu uitați că vă puteți înscrie la cursul care vă oferă competențe căutate și recunoscute la nivel internațional.

Revenind la concurs, iată câteva constatări personale:

  • toate rapoartele aflate pe lista scurtă sunt G4;
  • în marea lor majoritate (peste 80 la sută), organizațiile au apelat și la servicii de verificare externă (assurance);
  • peste 60 la sută din rapoartele propuse spre jurizare sunt structurate pe baza standardelor GRI (Global Reporting Initiative) și AccountAbility (AA1000);
  • tendința generală este de condensare a datelor și de prezentare a acelor informații care sunt cu adevărat importante pentru stakeholderi;
  • aceasta este o confirmare a faptului că nu contează cât publici, ci mai ales ce publici (relevanță);
  • majoritatea documentelor înscrise în concurs au sub o sută de pagini, cu câteva excepții notabile. Aici aș încadra extremele: 33 de pagini – JP Morgan, respectiv 296 de pagini – Nestle.
  • la fel de importante sunt limbajul folosit (cât mai accesibil persoanelor neavizate – consumatori, de exemplu), dar și modul de prezentare (cât mai aerisit și cu un impact vizual pronunțat);
  • faptul că organizatorul a decis să premieze creativitatea și inovarea în comunicare nu înseamnă că ceea ce conțin rapoartele respective este neglijat.

În baza de date a CorporateRegister erau înscrise astăzi 82.120 de rapoarte elaborate de 13.759 de organizații (companii publice sau private și ONGuri). Situația din România este prezentată în graficul de mai jos (sursa: CorporateRegister).

Rapoartele declarate câștigătoare în cadrul ediției din 2016 pot fi accesate aici.

You Might Also Like

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.