Browsing Category:

travel

  Lifeboat, travel

Trei dorințe personale pentru noul an

Adele Am fost îndrăgostită de Tina Turner. Este o femeie pe care o admir atât pentru viața tumultoasă pe care a avut-o, cât și pentru feminitatea pe care și-a păstrat-o chiar și la cei peste 70 de ani ai săi. Nu am reușit s-o văd niciodată live și, exact atunci când am avut resursele necesare pentru a mă duce la un concert, diva a tras cortina. Am acceptat starea de fapt, o ascult în continuare cu aceeași plăcere, dar pe lista mea de interese a apărut un nume nou: Adele. Indiferent ce melodie ascult, simt nevoia să dau volumul la maxim, să cant (nu am voce), să dansez, să aplaud în  ...

  travel

Vacanță cu (un) cântec

Aș vrea să ocolesc belelele / Cum face soarele cu stelele…  E a doua zi de Paște, iar ceasul abia a trecut de ora 10. La intrarea în hotel, în fața ușilor celor două lifturi, amândouă blocate, se desfășoară un interviu. Tânărul candidat, absolvent al unei facultăți din Sibiu după cum mărturisește, are planuri de viitor. În fața sa are o la fel de tânără conducătoare de hotel care, din când în când, încearcă să-l ajute atunci când nu-și găsește cuvintele. De la barul situat în celălalt capăt al holului răsună melodia Annei Tatangelo: Cântecul, plăcut atunci când e ascultat o dată –  ...

  travel

Gura mironosiței

Pe terasa hotelului de 4 stele Afrodita din Venus, la o masă aranjată special pentru oameni cu ștaif, stă o doamnă. Termină de mâncat prânzul sfânt din ziua de Paște, după care-și sună prietenele. Trece în revistă meniul de sărbători, dă detalii despre cum a beneficiat ea de toate gratuitățile bisericești oferite la slujba de înviere de pe plaja din Mangalia – “inclusiv pâinea aia, anafură sau cum s-o chema” – și soarbe din cafea. Am aflat din gurița ei că soțul îi este plecat cu treabă importantă la Constanța, că pe fiica ei o cheamă Bianca și că abia așteaptă să mănânce “salată de  ...

  travel

Top cinci grădini zoologice – 3

Anul 1866 a fost unul bogat în evenimente şi pentru oameni, şi pentru animale. Cel de-al 17-lea preşedinte american, Andrew Johnson, semna, la finele lunii martie, decretul privind drepturile civile (cunoscute ca cel de-al 14-lea amendament), iar patru luni mai târziu intra în vigoare sistemul metric de măsurători. În acelaşi an, pe 13 aprilie, se năştea tâlharul de notorietate internaţională Butch Cassidy (pe numele său real Robert LeRoy Parker), iar în decembrie era organizată prima cursă atlantică de yachting. Emisfera estică era, însă, în fierbere: Italia şi Prusia începeau, în  ...

  travel

Guest post: Top grădini zoologice

НЕ ПРИЛАЗИ ! ЖИВОТИЊЕ СУ ОПАСНЕ. Dacă înţelegeţi ce scrie mai sus, atunci puteţi intra liniştiţi în grădina zoologică din Belgrad. Este locul perfect pentru a trage mâţa – sălbatică, ce-i drept – de coadă. Pe riscul vostru! Cum şi de ce vă  explică, în primul guest post de pe acest blog, Oana Cristina Popa. Grădina zoologică din Belgrad este, probabil, unul dintre cele mai distractive locuri de acest gen din Europa, dacă nu din întreaga lume. În ciuda numeroaselor renovări şi redecorări începute în 2001, când am vizitat-o prima dată, grădina zoologică din Belgrad este singura în care nu  ...

  travel

Top cinci grădini zoologice – 2

Astazi, locul 2: Sea World din San Diego, Statele Unite ale Americii. Am plasat acest parc pe locul doi din doua motive: in primul rand, nu este o gradina zoologica propriu-zisa, ci mai degraba un parc tematic; apoi, locatia nu este la indemana tuturor. Cu toate acestea, efortul de a zbura aproape 20 de ore la dus si tot cam atat la intoarcere, plus costul biletelor de avion si restul investitiei mi-au fost pe deplin rasplatite. La Sea World nu gasesti animale terestre, ci doar animale marine: delfini, pinguini, broaste testoase, rechini, balene ucigase (cunoscute si sub denumirile  ...

  travel

Top cinci grădini zoologice – 1

…pe care le-am văzut şi care mi-au plăcut, în această ordine: 1. Viena. Dacă aveţi de gând să petreceţi câteva zile în capitala Austriei, atunci trebuie să includeţi pe lista obiectivelor de vizitat şi cea mai veche grădină zoologică din lume. Este, de altfel, şi cea mai frumoasă şi dincolo de preferinţele personale, chiar a fost desemnată de public în 2009 şi ]n 2010 drept cea mai frumoasă grodină zoologică din Europa. Zoo Viena face parte din ansamblul rezidenţial Schönbrunn, inclus de UNESCO în patrimoniul mondial, şi este vizitată anual de două milioane de persoane. Zoo Viena se  ...