Browsing Category:

Liniști

  CSR, Jobs, Liniști, Mediu, Stakeholders, Sustenabilitate

Joburi în CSR / sustenabilitate – XI

Professional: Șef Birou etică și conformitate Ce ai de făcut: Asigurarea activității de implementare a principiilor etice stabilite la nivelul companiei, de identificare și evaluare a potențialelor incidente de etică, precum și asigurarea conformității activității companiei, inclusiv a procedurilor de lucru la nivel de companie, cu legislația în vigoare. Ce se cere: experiență profesională de 3-4 ani abilitati de mediator cunoașterea fluentă a limbii engleze studii superioare juridice finalizate cu diplomă de licență experiență de minim un an într-o poziție de management sau de coordonare  ...

  Ataraxia, CSR, intre coperte, Liniști, Ochiul magic

Un obiectiv mare cât vârsta mea – trimestrul II

La începutul acestui an am citit un articol pe Harvard Business Review în care Neil Pasricha, fost manager în cadrul Walmart și actualul director al The Institute of Global Happiness, explica cum a reușit el să citească cincizeci de cărți într-un singur an. Numărul mi s-a părut interesant în primul rând pentru că era ușor distopic: anul are cincizeci și două de săptămâni, iar cele paisprezece zile lipsă ar putea reprezenta săptămânile de vacanță, adică exact perioada în care oamenii muncii ar avea mai mult timp pentru lectură. În al doilea rând, pentru că anul acesta împlinesc cincizeci  ...

  CSR, Jobs, Liniști, Stakeholders, Sustenabilitate

Joburi în CSR / sustenabilitate – VIII

Grupul Alaka`ina caută să angajeze persoane pentru următoarele funcții ce urmează a fi ocupate în baza americană de la Deveselu: Program Manager Contract Manager Contract Administrator Galley Manager Fire Chief Deputy Chief Maintenance Manager Fuel Manager Environmental Engineer Grounds and Roads Manager Toate aplicațiile vor fi verificate. Se oferă asistență pentru persoanele cu deficiențe de orice fel care sunt interesate să candideze pentru aceste locuri de muncă. ING Bank: CSR Officer Ce se cere: minim doi ani de experiență în cadrul unei organizații neguvernamentale –  ...

  Ataraxia, intre coperte, Lifeboat, Liniști

Un obiectiv mare cât vârsta mea – trimestrul I

Obiectivul meu pentru anul acesta este citirea a 50 de cărți. În fotografie sunt în total 44. Dintre ele, cele cinci din mijloc sunt citite. Altele cinci, aflate la baza teancului din stânga, sunt în diferite stadii de lectură, iar restul plus un calup în format Kindle și câteva audiobook-uri au ca termen de finalizare 31 decembrie 2017. Atunci când am cumpărat volumele nu am avut niște criterii de selecție bine definite și am ales, în general, scriitori apreciați și titluri despre care am citit că ar fi bune, scorurile oferite de critici sau de cititori pe diferitele platforme online  ...

  CSR, Jobs, Liniști, Sustenabilitate

Joburi în CSR / sustenabilitate – VI

Philanthropies Manager for CEE Postul este în cadrul companiei Microsoft și presupune: coordonarea unor programe precum YouthSpark, Tech for Good, employee engagement și programul de asistență umanitară și împotriva dezastrelor colectarea datelor privind impactul programelor sociale și raportare urmărirea, aprobarea și verificarea solicitărilor de finanțare din regiunea alocată deplasarea în regiune pentru întâlniri interne, evenimente și vizite de monitorizare urmărirea bugetelor și realocări bugetare pregătirea profesională a noilor recruți Candidații trebuie să aibă o experiență de  ...

  Lifeboat, Liniști, Sustenabilitate

Fericirea are FIB-ul tău

Articolul original a apărut pe Republica.ro.  La poalele munților Himalaya, undeva între India și China, se află Țara Dragonului sau, conform titulaturii oficiale, Regatul Bhutan. Bhutanezii respectă cu sfințenie ritualurile, marcând zilele de sărbătoare cu fast și cu profund respect pentru Buddha. În această țară, tot ce este produs de meșteșugarii locali are un pronunțat caracter religios și este destinat cu precădere localnicilor. Mai mult, cutumele locale impun fiecărei familii obligația de a trimite cel puțin un urmaș la o școală la care să învețe ce înseamnă austeritatea. Puțină  ...

  Consultanta, CSR, Liniști, Sustenabilitate

Trei app-uri pentru alegeri responsabile

Green Globe  Dacă ar avea de ales între două hoteluri – unul care are și altul care nu are o certificare de mediu – turistul l-ar alege pe primul fără să stea prea mult pe gânduri. O analiză efectuată în rândul utilizatorilor TripAdvisor (TripBarometer) arată că 81 la sută dintre turiști țin cont de practicile de mediu ale hotelurilor în care vor să se cazeze. Green Globe este o aplicație pentru telefonul mobil care oferă călătorului responsabil posibilitatea de a-și selecta hotelul, stațiunea, centrul de conferințe, obiectivele și circuitele turistice care dețin o certificare în domeniul  ...

  Consultanta, CSR, Jobs, Liniști, Mediu, Stakeholders, Sustenabilitate

Cursuri gratuite: CSR/sustenabilitate

Am căutat unele dintre cele mai bune cursuri online care au legătură cu responsabilitatea socială și sustenabilitatea și pe care oricine cunoaște limba engleză (e o cerință obligatorie, asta e) le poate urma gratuit. Iată-le pe cele care încep în perioada următoare: Resurse naturale pentru o dezvoltare durabilă Într-o perioadă în care prețul petrolului se prăbușește, iar investitorii caută soluții care să le protejeze, eventual să le sporească veniturile, tema este mai actuală ca niciodată. Titlul complet al cursului este Natural Resources for Sustainable Development: The Fundamentals of  ...

  Consultanta, CSR, Liniști, Sustenabilitate

Bun, bun, dar sustenabil?

Profesorul Michael Watkins (Universitatea Harvard) este de părere că, pentru a deveni un lider de succes, un om de afaceri trebuie să treacă cu bine prin șapte etape ale schimbării. Fiecare dintre ele presupune acumularea unui set nou de abilități și adoptarea unor noi puncte de interes. Prima treaptă este marcată de trecerea de la nivelul de specialist la cel de generalist. Următorul pas vizează trecerea de la statutul de analist la cel de integrator. Apoi, în ordine, viitorul lider trebuie să evolueze de la tactician la strateg, de la zidar la arhitect, de la om bun la toate la persoană  ...

  Ataraxia, Film, Lifeboat, Liniști

Review: Spotlight

“La mijlocul anilor ‘90, peste 130 de persoane depuseseră mărturii referitoare la actele abominabile comise împotriva unor copii de fostul preot John J. Geoghan. Timp de treizeci de ani, acesta ar fi molestat și violat copii din șase parohii din Boston. De fiecare dată, victimele sale erau băieți de școală generală. Unul dintre copii avea numai patru ani.” Așa începe investigația publicată de Boston Globe în ianuarie 2002 care a inspirat scenariul filmului Spotlight, nominalizat anul acesta la Globurile de Aur și la Oscar. Echipa care s-a ocupat de caz era cunoscută sub numele care a dat  ...