Linişti şi nelinişti

În primăvara anului trecut am fost invitată de către o companie mare din industria farma să particip la procesul de stakeholder engagement, etapă preliminară în deciderea conținutului următorului raport de dezvoltare durabilă.

Consultantul, un expert de calibru la nivel internațional, poziționase strategic una dintre prioritățile companiei: Bring innovative products to patients in Romania. În limba română, compania a decis să opteze pentru următoarea traducere: Oferirea de produse inovatoare pacienților din România.

Cuvântul Bring mi-a ridicat atunci un semn de întrebare: cum adică să fie aduse medicamente în România? Dar cu fabrica ce faceți? Paisprezece luni mai târziu avea să vină și comunicatul oficial: decizia grupului a fost aceea de a închide fabrica de medicamente, după luni în care s-a căutat un cumpărător, iar producția va fi transferată în Polonia și Spania. Până la finalul anului 2015, procesul de închidere va fi finalizat, iar 236 de angajați vor rămâne fără un loc de muncă.

Nu știu de ce, aseară, când am citit că grupul olandez FrieslandCampina renunță la contractele cu micii fermieri din nordul țării, mi-am adus aminte brusc de același cuvânt: Bring. (Informația a fost dezmințită de directorul comercial al firmei olandeze în termen de 48 de ore.)

Contextul este următorul: din 2015, Uniunea Europeană va renunța la cota de lapte, sistem de taxe care se aplică și în țara noastră și care se referă la cantitatea de lapte colectată sau vândută peste cota națională stabilită. Noua formulă va permite marilor producători din nordul Europei să exporte volume majorate, iar companiilor din România – să importe orice cantitate de lapte doresc fără a plăti taxe suplimentare.

Cum producătorii locali nu sunt competitivi – fie din punct de vedere tehnologic, fie că nu sunt uniți în asociații, fie că pur și simplu nu sunt protejați de stat sau de consumatori – este posibil ca alte sute de mii de litri de lapte produși în România să îngrașe porcii de pe întreg cuprinsul țării.

În calitatea mea de consumator avid de lapte, am o dublă problemă: una legată de preț, a doua de proveniență.

Dacă mă uit la declarația fermierilor, laptele iese din tancurile lor la un preț de 80-90 de bani și ajunge pe raftul magazinului la 5,15 lei / litru, deci de aproape șase ori mai scump. Știu, prețul final include costuri de transport, de ambalare, de etichetare, de depozitare, de marketing, taxa de intrare în magazin, taxa de raft etc. Dar de șase ori mai scump?

Pe de altă parte, consumatorul responsabil din mine îmi spune să încurajez inițiativele și produsele românești, deci să cumpăr – printre altele – și lapte marca NapoLact (Lapte din inima Ardealului, deși din inima Ardealului până-n Maramureș faci câteva ore bune cu mașina).

Intrând în zona de speculație, este posibil ca de anul viitor să consum același lapte, vândut sub același slogan, dar care provine parțial din Norvegia sau Olanda. De altfel, cooperativa olandeză (FrieslandCampina este cooperativă) a mai fost suspectată că nu utilizează lapte care provine exclusiv din Ardeal. Sau Transilvania. Întorcându-mă la preț, deși laptele importat va fi mai ieftin, va scădea și prețul laptelui la raft?

Am căutat posibile răspunsuri la toate întrebările mele pe site-ul cooperativei. Așa am constatat că una dintre preocupările majore până în anul 2020 este susținerea dezvoltării fermelor de vaci. Din Asia și Africa. Și faptul că prețul laptelui din România este ridicat.

Și că, la fel ca în cazul companiei de farmaceutice, FrieslandCampina închide capacități de producție din România.

Nu-mi rămâne decât să mă întreb în continuare: cum vor traduce, oare, cei de la FrieslandCampina cuvântul Bring?