Linişti şi nelinişti

I se spune Bilă. Are zece ani, dar arată cam de șapte. Este prieten cu Einstein, Jumară, Peggy Albăstrea, Chinezoaica, cu Popcorn, dar și cu Tanti Roz.

Tanti Roz, care este și prietena lui Doamne-Doamne, are o vârstă care se scrie cu tresprezece cifre. “Ești expirată?“, o întreabă Bilă. “Ca un iaurt?” Femeia, o fostă luptătoare, îl vizitează pe copil clandestin și îl învață  un joc nemaipomenit: legenda celor 12 zile premonitorii. Jocul e simplu: fiecare zi de viață trebuie trăită ca un întreg deceniu. 10 zile = 10 ani. “Peste 12 zile o să am 130 de ani!” se miră Bilă.

Bilă, pe numele lui real Oscar, are cancer și numai două săptămâni de trăit. Își petrece viața în spital alături de ceilalți copii ale căror porecle se trag din boala de care suferă fiecare: Einstein nu e deștept, ci are capul mare (hidrocefalee); Jumară are arsuri grave pe tot corpul; sângele lui Peggy Albăstrea nu ajunge la plămâni, iar pielea i se colorează în albastru; Chinezoaica, care are și ea cancer, poartă o perucă neagră, cu părul aspru și breton de zici că-i chinezoaică; iar Popcorn are 9 ani, 1,1 m înâlțime și 98 de kg.

Cel mai mare regret al lui Oscar este că, de când locuiește în spital, “părinții nu prea mai știu ce să vorbească cu mine; și-atunci, îmi cumpără cadouri și ne petrecem după-amieze întregi oribile, citind regulile jocurilor și instrucțiuni de folosire.”

Tanti Roz îl îndeamnă pe Oscar să scrie și să-i adreseze scrisorile zilnice lui Doamne-Doamne. Așa se face că, după numai patru zile și cinci scrisori, viața devine mult mai complicată: “Am cel puțin 32 de ani, cancer și soția în sala de operații, așa că știu cum stau treburile cu viața,” îi scrie Oscar lui Doamne-Doamne.

Oscar nu crede în Moș Crăciun, dar se folosește de fiecare scrisoare pentru a-i cere ceva lui Doamne-Doamne. În primul rând, vrea să afle dacă o să se facă bine. Apoi, vrea să se căsătorească cu Peggy Albăstrea. Doamne-Doamne trebuie să facă cumva ca operația viitoarei soții să reușească și, cum asta se rezolvă, Doamne-Doamne e răsplătit: e lăsat să se odihnească o zi. Ca în orice cuplu, și între Oscar și Peggy Albăstrea apar probleme, așa că Doamne-Doamne trebuie să-și reia activitatea zilnică și să-i împace pe cei doi. Și, după o seară ce Crăciun în care părinții lui Oscar au fost cei de altădată, lăsând la o parte durerea și vorbind deschis cu copilul, acesta își scrie și ultima dorință: să fie vizitat de Doamne-Doamne.

* * *

Oscar și Tanti Roz este o minune de carte despre copii, însă e scrisă pentru oameni mari. Este un mic îndreptar de speranță construit de Eric-Emmanuel Schmitt ca o colecție de scrisori, treisprezece la număr și din ce în ce mai scurte. Este disponibilă în hard-copy și audiobook.

Cartea a apărut în 2006 la Editura Humanitas, dar a fost re-editată anul acesta. Vă recomand ediția nouă (2012) pentru că traducerea este mult mai bună. Ca să vă conving, vă spun doar că în ediția din 2006 porecla lui Oscar era Cap de Ou (Bilă în 2012).

Textul a fost dramatizat de regizoarea Chris Simion, iar Oscar și Tanti Roz se joacă de aproape doi ani la Teatrul Bulandra, cu Marius Manole în rolul lui Oscar și cu Oana Pellea ca Tanti Roz.

Dialogurile sunt adorabile, iar ultimele zile din viața lui Oscar nu diferă prea mult de viața fiecăruia dintre noi. În afara de ritm și de intensitatea cu care “îmbătrânește” Oscar.

Am reținut:

“Din felul cum a oftat Tanti Roz, mi-am dat seama, Doamne-Doamne, că și tu ești cam beteag.”

“Dacă mi-ar păsa de ce cred proștii, n-aș mai avea timp să văd ce gândesc oamenii inteligenți.”

“Numai întrebările fără interes au răspunsuri definitive.”