Cu foamea pe nervi să ne calcăm
Este 13:05, iar la uşa restaurantului este coadă. “Topaz, 704”, rosteşte Răzvan, arătând şi cătuşa din plastic de la încheietura mâinii. Auzim în spatele nostru un “Poftă bună!” cu accent străin, după care descoperim, pas cu pas, foamea românească şi mişcarea browniană în formule exagerate. Durează cam un minut până ne dezmeticim. În timpul ăsta, suntem înghiontiţi de câţiva ţânci mai experimentaţi decât generalul Petraeus, de părinţi şi bunici mai organizaţi decât echipele de intervenţie în caz de dezastru şi de nişte ospătari care alearga cu bratele pline de farfurii goale. * * * “Ce ...